de Daniel Aurelian Radulescu
Ma port, cu multa grija, in palme,
cu linii de destin deja trasate,
imi numarand, pe degetele atat de scurte,
cat imi lipsește dintr-un secol, sa-l ating
și ma strecor prin ele, intai copil din basme,
adolescent timid, pasand iubiri ratate,
student, cu mintea in visurile punte
cand, mers la vale, incep sa ma prepar, sa ning.
Trec, pacalit valet, pe dos de mana,
sa mi se faca loc in labirint de vreri;
incerc sa ma lipesc, sub braț, de-o alta mama,
ce poate n-a fost doar a mea, ma impliu
treptat, ma istovind pierzandu-mi vana,
lasand din lanțul ce-am, cateva zale, in primaveri,
ce mai tarziu ceva, observ ca nu-s de-o seama
și oricum fiind intr-atat tarziu, restu-i s-aștept, sa reinviu
30.03.2013
|