de goeteri
Natura pentru ea a inventat cerceii
Cu primavara in cozi de vișin, de cireș
Și florile la fel, sa-i faca fara greș
Miresme ce-i adulmeci; misterele femeii!
Și trupu-i de chitara și sol, volupta, cheia,
Iși așeaza lied pe strune ciupindu-și coarde fine
Sa incante-n unde lungi coralele divine
Trecand sunet sublim peste Univers; femeia!
E amanta nesfarșita, pașit in zbor pe alee,
Degete fine in par cu mangaieri de griji.
E caldul pat ce asteapta sa vindece din schiji
Iertand o parasire. Tot ea-i un nimb, femeie!
Deliciul nici n-ar fi de n-ar fi ea scanteia
Sa aprinda sori din zambet, sa nasca dor ideii
De-a atinge frematand, rug, buzele femeii!
Cu ea-n nopți de voiaj și-n zi visand femeia!
Pe palme poarta roade de tu, de mine, eii,
De ele, moștenind-o sa ne sculpteze firi
In cantece de leagan cu glas de ciripiri,
Ramase intr-un ecou, intors Zilei Femeii!
Este zeița noastra ce naște o lume, zeii!
08.03.2013
|