de goeteri
Imi fac decont de ruperi
dintr-o memorie uitata
calatorind cu gandul in tavan
cu ochii ficși, uscați
din cand in cand,
in rest au licarul de neavand
figurile de tați
ce-au parasit copii taman
cand școala nu e terminata
și veșnic vor trai cu intreruperi
Imi sunt și colegii
sau prea mulți prieteni
ori simpli cunoscuți, de-un leat,
ce nu-i zaresc pe strazi
deși cu dor ii caut!?
Este ca-n meciul cu balonul aut
cand nu e nimeni sa-l arunce inspre corzi
și-alergatori pe-o ața totul au lasat
in cursa doar de dus, sub ceteni
din dat c-un zar și n-au trișat, oh, blegii
Și-nca se duc, se pare c-au chemare
de schimbat de țara
și-acum pleaca ușor
-ca-i doar democrație-
dar nefast le pleaca și copii
indiferent mai tineri, sau maturi de-ar fi
se duce-o seminție
din care-s sigur parte și-am sa mor
la fel, așa-n nepusa masa, intr-o doara
caci tot remarc, nu se raspunde la-ntrebare
Deja e-un rau imens de gol
ca tot mai greu ma regasesc,
ma caut printre alții ca și mine
și nu-i chiar daca ma tot uit in jur
și-mi caut dialog nu un oarecare
c-așa sunt eu; ce nu cunosc, ma doare
și inca nu-mi vreau tur
c-am inca ceva sacru-n vine
și-o groaza de istorii sa le povestesc
imi joc propria piesa tot mai greu, n-am parteneri de rol
Aș putea da-neștire nume
poate-n "attach" la cateva imagini
-din cele ce cu siguranța-ncurc-
ca-ntotdeauna n-am dat importanța
la ce nu mi-e profund util
aproape o rușine, eu plecatul in exil,
in loc sa ma fi straduit, nu-n aroganța
de trecator așa prin viața, doar sa ma descurc
Sunt vinovat, fara de margini,
poate de-aia-ncet, incet, raman singur pe lume
25.02.2011
|