de goeteri
Ce-o sa ma coste lenea inerției!
Imi pier timpul
cu ochi fixați aiurea,
neștiut de nimeni, doar imi purtand securea
inconștient d-epuizarea avuției
abstracte,
partajata intre doua acte
fara a mi se indica nici anotimpul;
cat va dura placerea
fara a mi se cunoaște in vreun fel vrerea.
Oare tu cum numeri
și ce-nseamna folos?
Al cui?
Pe cine porți pe umeri;
caci nu mi s-a propus
sa iau ceva de sus, pe sus,
de ce sunt pus sa modelez o scoarța,
sa scrijelesc cu-n cui
de os
ce sunt, in fond!
Lasand deoparte mintea-mi hoața
ce pare fara limite de timp, un bond!?
Ma pacalesc -și zic ca sunt inteligent-
cu o himera
denumita arbitrar,
se pare peste tot, mai barbatește
suflet;
un excipient,
un fel de sfera,
singurul ce clocotește
fara numerar,
imaterial nici cel puțin un cuget.
Inseamna ca "sunt" "lipsa",
și nu sunt, sigur, daca nu spun sunt,
sau daca m-aș piti-n pamant;
deci nu exist, in fapt
nu sunt,
traiesc in propriul gand,
sunt o eclipsa
intr-o realitate de inapt
ce mi-o fac singur așa-zisa
o ideala, interzisa
Oare
sunt eu
sau e doar viața
ce-i floare
efemera
iar eu "sunt" gheața,
un fond de Dumnezeu,
o topitura-n timp,
infinitate dintr-o era;
s-asigur carauș continuu
primavaratec anotimp,
pe un traseu lipsit de rectiliniu.
Și-n fond greșesc,
ca nefiind n-am cum nimic sa definesc!
05.04.2011
|