de Daniel Aurelian Radulescu
S-a inchis geamul trenului vieții, ca o pleoapa
s-acopere visuri, ramase-n peron
de-o gara, efemer bantuita de multe plecari
pe linia dubla, ce inșiruie apa
cazand printre vai, sau schiind prin jalon,
se-oprind cateodata prin halte, sau mari.
Ramane un clip, sau un film dintr-o drama,
in camera obscura a retinei din minte,
plecata și ea undeva, fara adresa
și totul derula periplu' inspre vama
nimic nu oprește din goana, zadarnic mai zboara cuvinte
in eterul ce nu mai cunoște ințeles, nici scris pe bilet ori anunțul din presa.
09.11.2013
|