de Daniel Aurelian Radulescu
Aproape neințeles, sau sigur evitat din frica,
Este ca un torent se pravalind nestapanit, salbatic
Pornit din picatura pura din ghețarul arctic
Ce s-a-nalțat rece mister iși alegand timpul cand pica.
Și timpul intalniri iși da c-o intamplare,
Voința dintr-un gand de o samanța-n bob
Ce-și infiripa-n umed un traseu-carare
Pierzandu-și orice suflu de-aer in vid anaerob.
Și crește picur cumuland ființe-n fuioare
Din seve-n scurgeri cu fagașuri labirinte
Purtate pe torent ce rupe radacini, involburand fierbinte
In calauza ce-i fara zagaz sa se reverse-n mare.
E lanțul trofic cu mesaj-mister nebanuit
Ce se converge-n sumum din infimele paraie
Din bucle de cleștar, sclipind in maruntaie
Pe un aval cu inceput și cu sfarșit in infinit.
E precum apa-n sine; pare-un tot, dar e-o mulțime
Ce se intulbura, malește, sparge impotrivire, stanci,
Noroc o-mbaie, e un abur, gheața, da pe branci,
E o sudoare, un parfum, e-un lac sau e-o iuțire!
Se-alege tot de la-nceput; miere, pelin,
Scurgeri purtand pepite sau plangand in lacrimi,
Se face vinu-n Graal, un mir sa spele patimi
E țuș pe-un pergament scris tot in Braille Este destin!
05.03.2012
|