de Daniel Aurelian Radulescu
Pe luciu, de oglinda, in doua se rasfrange
Sidefu-n romb de sticla, inel de-un ruj-baton
Lang-un galbui parfum, deux pieces de același ton
Cu piele de toc cui, de pe-un persan ce plange.
Cercuri, de aur fin, de doi cercei se imbina
Pe sticla etajerei, cu creme in tuburi mici,
Printre cutii cu inscrisuri in limbi, ce nu-s de-aici
Și aer tot, vapori, se intind de-o boare fina.
Culori vii, joviale, stau rand, balsam, șampon,
Langa halatul roz, cu alb mai pur ca neaua,
Iar pe masuța-n colț e-o vaza cu laleaua
Frizata-n fixativ, pe-un antic patefon.
In rama-n fir subțire, sub sticla reflectanda,
Ce nu lasa perpetuu privire sa razbata,
Se frange ochiu-n pacla, pe gloss de-un chip de fata,
Zambind cu cap pe-o parte, sub raza tremuranda
Și-un luciu par respira din nodul dintr-o funda,
Obrazul mi-atingand ma retrezind deodata.
04.02.2013
|