de Daniel Aurelian Radulescu
Cunosc o fata, ce o știi și tu, copil, femeie, draga mama
este frumoasa mea pe veci, doar ea, care mereu ma cheama
și alerg oricand s-o mangai, s-o apar de primejdii, s-o sarut,
sa-i dau iubirea, toata stransa de cand sunt, de cand cu neamul sunt nascut
și-o port in flori și-o țin pe brațe, praguri s-o trec, ca-mi e și dupa moarte, ea, femeie
mi-am implantat-o in suflet, unic gand, tot ce-oi avea vreodata, unica idee,
c-o știu ca numai ea ma poate crește, cu tot ce-am, pe mine și pe toți ai mei,
curați in simțuri, falnic dedicați, toți curajoși sa-i țina flacara aprinsa, niște Prometei,
și-o oblojesc, ca-mi este mama și visu-i unic sa-i fiu mare,
ei, ce s-a dat cu toata, de ofranda, cu tot ce-i este, intim are
iar azi ma inchin stand in genunchi și ma curg lacrimi tot, afara,
ca-i ziua ei și n-am alt dar, sa-i dau indeajuns Te iubesc Țara!
Iți jur in veci, podoaba mea, sa-ți port demn nume sa nu moara!
01.12.2014
|