de Daniel Aurelian Radulescu
Nu mai știu dac-am facut școala,
nu se vede, nu se mai cunoaște.
Nu știu de ce? De la vreo boala,
ce-n ascuns ma pandește, ma paște?!
Nu mai imi amintesc bine de-ai mei
o estompata imagine, ștearsa,
doar de-o rugaciune de zei,
pe un altar sfant, cu Biblia arsa.
Nu mai am nicio veste de ce-o sa fiu,
parca am inghețat, nu mai e cald.
E din ce in ce mai tarziu
sa inot amintirile, sa ma scald.
Nu mai am nicio vocala, onomatopee,
sa strig asilabic dureri
asumate Ca am inceput in femeie
și m-am iubit, aproape sa pier pana mai ieri.
Nu mai am putere sa fiu
și nu ințelegeam cum se conjuga este,
cand se face orice bine, pustiu
așteptarile-s la goale ferestre.
Nu mai am chei sa ma descui sentimente,
ce m-au parasit, m-am uitat prea deschis
și mi s-a furat, definitiv, fatalmente,
inelul credinței in ceilalți Nu mai e Paradis!
16.11.2013
|