de Daniel Aurelian Radulescu
Daca iubirea este-n aer, ca altfel n-are un' sa fie,
cum poate ea, așa cum ploaie
in picuri, ce uda pe alese, cum poate sa nu creasca
in toți,
de atat ocean, imensa sursa, cum de nu-i vie,
cum de se poate sa nu inmoaie
și splendid sa se oglindeasca
in orice fire Doamne poți?
Și daca dragoste nu doare, ca nu e un lucru ce perima,
doar naște din nimic, un vid
și se infiripa in fire ramuri,
semințe dand
ce o oprima?
ce spirit, sau ce individ
orbit de doi pereți, plini geamuri
de ce-i lași Doamne, le spargand?
Și-i una, ori sunt amandoua,
cum este aer, dar și apa;
dragostea, foc stins de licoare
unind chimii nestudiate
iubirea, aer fiind din roua,
topind și stanci cu cald, ce crapa,
patrunsa, se infiltrand cu spin de floare
Doamne ne iarta, de-s uitate!
26.10.2013
|