de Daniel Aurelian Radulescu
Cand floarea iși pierde petale și moare,
Nu piere, de sine se infructa.
Iși da timp samanța, iși dedase și miere
Și atata parfum frumusețea ce-a supta.
Se adulmeca singura floarea, pe ierburi se culca,
Se inchide in sine-și, iși daruie seva și carne.
Din ram se coboara, odata cu frunze ce cad, nu mai urca
Se impraștie toata la lume vrea vis de-a renaște sa toarne.
Alunga tristețea de moarte, amintește de naștere intr-una,
Se rupe pe sine, sa incante in buchet cu candoarea
Cui se da-n sacrificiu. Nu-i ea țel, chiar de vaza-i, nu-i zana,
Stapana E dorul in fond; c-a renaște din scrum, doar ea știe, ea floarea!
15.11.2013
|