de Daniel Aurelian Radulescu
M-a privit cu ochii duși, de dimineața,
Cu orbitele adancite fara lustru,
Șezand mai trist decat tristețea, hoața,
Ce adesea-i tradatoare Iar il mustru?!
Era mai mic mult de ce este,
Se cocarjind cu burta-i alba, supta,
Intrebator parca mi-ar spune o poveste,
Dar n-aveam timp de viața-i intrerupta!
C-am luat in treacat semn de suferința
Și-am tot sperat sa-l regasesc mai viu
La intoarcere oh cat deplang ce ușurința
Am cateodata, parca nu știu cum sa fiu!
Era barbatul viitor, cu surori patru
La fel de mici, din tandre mogaldețe
Ce-a lepadat o noapte o cațea sub patu'
De-afara-ntr-un ianuar de minți inghețe.
Cat geamat crunt auzu-mi strabatea
Din locul de neatins sub cioroboaie
In nopțile naprasnice de ger ce timp crapa
Și-n zilele, mai rele, cu-nghețata ploaie.
Cat m-am rugat, cu suflet pandantiv
In plansul inecat sa nu se vada,
Sa treaca hada iarna, rea fara motiv,
Parc-arvunind un univers intreg omat sa cada.
O zi, de-un frig mai dulce, se ivira
De sub cotloanele strigatei suferințe
Cinci boți de puf de par ce șovaira
Timp lung sa mai sa-ncreada-n alte ființe
Și ger s-a-ntors mai rau intr-o-ndarjire,
Vrand parca tot sa curme, sa dispere,
Ranjind in vant la geamate de tremuranda fire
In corpuri mici plapande, efemere.
Erou de-a așa o supraviețuire era el;
Frumosul alb, cu cap maron cu o dunguța,
Ce-și tot stramba s-asculte vorba,ca-i cațel
Și dorea mult sa ințeleaga o frazuța!
Se intremase in voinicul dominant
Sub soare cald de-o prima vara prematura
Și l-am pierdut, parca-i vad mersul vaccilant
L-am regasit ințepenit pe batatura!
Și-a doua zi și-a treia zi au fost la fel,
Caci dupa Dogy, Bruny, Blanche, fete surori,
S-au stins și ele far' de vlaga, drept de-apel,
Fara sa știe ce e viața, ce-i sa mori.
PS
Ce vina-mi port ca n-am pus langa suflet minte
S-opresc cu leacuri ce știam, hulita boala
Cum Grace și Daisy le-am acum, dormind cuminte
Și ma latrand, cu glas zglobiu, de-o proasta școala!
29.03.2012
|