de Daniel Aurelian Radulescu
inca imi curge nasul, ma șterg cu dosul palmei
de mirosurile proprii
și sunt pus pe brațe, in apele albiei,
nespalat de tarele neamului, Europii,
infundat pana la gat in spuma murdariei, ca de la supa,
ce-o arunci
sa te faci curat, sa spargi bula seroasa, sa rupa
din mintea bulboasa porunci
catre suflet, ce-acum se-nfiripa pe branci
din ziua-nceput, de atunci
și mulți imi mai sunt nașii, aștepta sa-mi taie din moț,
mereu noi, alții și alții,
nuni mari, mult mai mari; ce n-ar vrea, cinstit sa fiu hoț,
sa fur din favoruri menite la inalții
deja merituoși, ce-au limbaj,
au cuvantul un glonț
care intra iuțit, strapungand carenaj,
sfartecand la ieșire din carnuri
cum sexul in porno, ronțait cronț
in multiple figuri apanaj
ce nu-l am
sunt ca fumul pe hornuri,
mai negru, poluez poate
snobism, sau valoare.
Sunt inca copilul cu oglinda un geam;
nu ma vad, doar transpar
in batai, anacronice ritmuri, rimate acorduri
-neplacut azi s-asculți- sigur ne cautate
in saloane, aproape o oroare
iar culori nu-mi stalcesc in imagini poetice, n-am
habar,
sunt prea mic, n-am conștiința de științe,
am doi ani
și aplauzaci, ce palme mi-au dat, nu m-adora,
imi neaga credințe
sunt toți puritani. Dar gangur poem Sunt de doi ani intrat! Stau in hora!
21.05.2012
|