de goeteri
Aș vrea sa-l vad pe Eminescu-n pantaloni scurți, dezinvolt
Zambind la soare fara ganduri, doar desfatandu-se pe-un camp
Mijind de flori printre prieteni veniți de pe la Ieși, din Olt,
Sa-și guste un' la altul glume pe-un dialog de limba stramb.
Sa-și uite datul de titan, sa-și lase frau liber de geniu
Eliberat in imoral, sa-și puna suflet la bataie,
Sa-și vindece maladul trup, sa salte alaturi-n nou mileniu
Cu plete-n vant, sa soarba izul de fericire Un șpriț sa-ndoaie
Sa-și lase timpul pentru hrana de zi cu zi, sa-i fie dor
De tot ce și-ar fi vrut sa aiba; s-asculte muza in cantate
Se depanand in vise limpezi, sa-și umple suflet de amor
Fara suspin, fara tradare Știindu-se o eternitate.
Ce dor imi este sa-l ating, sa-i pipai fizic, gand, speranțe,
Sa stau -cum paparazzi, nopți- sa-i fiu strajer din alta lume,
Sa pot sa-i fac din munca mea buchet de sute de vacanțe
Doar sa respir același aer, s-ascult cand e chemat pe nume
Ce mult aș da sa-i spun Mihaie, sa suim dealul cu catrinți
Ca vine și Ion lu' Creanga, al lu' Coșbuc și-i plin de fete
Se pogorand dintre Luceferi pe ulițe cu alai de prinți
Ne petrecand cu flori de tei, albastre, brune sau brunete
Mi-e dor, repet, de-un Eminescu de trup și purtator de suflet,
De simțuri, zambet, poate ras de pielea dogorind dorinți;
L-aș vrea un pieton de rand, sa-l vad pașind ca-n vis de umblet
Oricum ades l-ating pe umeri și-i spun ca-s duhul scos din minți!
07.08.2011
|