de Daniel Aurelian Radulescu
Ma trage apa, din mine, la fund,
ma decantez in ce am mai ușor;
gandul,
ce-mi ține deasupra cu etericul sau de profund
visul ce-mi impiedica spectrul ca o zi o sa mor,
muribundul.
Pe undeva, pe la mijloc, sunt sec de organe
-ce pot sa le dau cu imprumut,
ca in armata,
unde nimic nu dispare, se completeaza, apare din orice cotloane-
și le țin doar pe cele de rut
de-oi gasi iar și iar, cate-o fata.
In rest, tot este-o piatra, ceva de pamant, minerale,
un fel de cenușa
-de ard-
sunt ca alte animale
o capușa
ce-și stoarce, iși suge din minți -ce i-au pierit- crezul ca "bine"-i stindard!
07.11.2013
|