de Daniel Aurelian Radulescu
mai pun de-acum inca vreo douazeci și cinci de ani,
adaugați la mult, de cand ma știu pe mine
și-un leat complet, de peste șase miliarde, o sa dispara,
poate mai mulți; și ceva tinerei contemporani
vor parasi coperta pentr-un conținut "mai bine"
și nu ma dumiresc cum pot atat de multi atați sa moara?
pacat ca nu-i intregul, tot, o uniformitate
de inceput, cu toții de o zi cum puii de gaina
crescandu-și puf in pene pentru un pic de zbor,
ce nu va fi nicicand, c-așa e și umanitate;
o iluzorie eternitate din vise plina, plina
și disparand deodata totcat de infiorator!
ar fi, o secunda, Terra intr-o liniște lugubra,
nici planset n-ar mai fi, n-ar fi nicicum urmași,
ca n-ar avea conștiința inca a amintirii
și-ar fi planeta mult, cu mult mai mult salubra,
debarasata de-nvechit iarasi vor fi indieni-apași
cu zane, regi, moși, fat-frumoșii sufletului, firii.
mi-aș fi dat tot și-aș da și acum din ce-a ramas,
s-am restul imparțit in astfel de secunde
de pur pe cate-un secol, in iar și iar sa fiu,
cum caine credincios la neștiut, chiar daca-i de pripas
fara de maine, ieri, fara din ce și fara nici de unde,
doar o secunda mesager din peste șase miliarde inca viu!
22.06.2012
|