de goeteri
Deși știi bine despre risipire
de timp,
despre amagire,
crezand cuvintele din file
de carți,
multe citite,
sau traite
nu poți sa-nvingi
-cu nicio-mpotrivire-
treceri de multe zile
pierdute,
dand vina pe sorți
ce-n timp ai vrea sa stingi.
Ce scumpe știi ca sunt
minutele
in scurgere definitiva
și te-ncanți
privindu-te-n oglinda,
tot crezand
ca ești același,
-nevazand trecutele
și dimpotriva-
ca un vant
viața-ți se perinda
intr-un scufund,
inconjurat de-ai tai,
la fel de lași
și tu te lași, te lași
Cu cata ușurința,
prin program
se pare,
suntem abili sa ne mințim
facandu-ne din neputința
impresia ca nu-i nimic,
nu ne-am schimbat c-un gram,
ca nu imbatranim,
suntem aceeași ființa
Dar nu -din intamplare-
pana la ziua de-un declic;
cand frumusețea-i dusa,
nimeni nu te-asculta,
nu te cauta
sau te evita
sau devii o sursa
de paguba
sau nedorita,
sau prea multa
Este malignul
presimțit
de care-ai frica
și-l ascunzi
-chiar daca il refuzi
nepregatit-
și-i zici "destinul",
ce nu te mai implica,
ești la asfințit
Oh, ce pacat
de cum te-ai pacalit
sa iți porți singur pica,
n-ai realizat
ca trecerea-ți prin spațiul lumii nu t-explica,
-de timpul nu ți-ai luat,
și știi oricum ca-i infinit-
sa fi ieșit din raftu-ți prafuit,
sa te fi etalat!?!
16.02.2011
|