de Daniel Aurelian Radulescu
M-automutilez, cu sufletul fachir,
Pana ce nu mai simt nici aer, sa respir,
Sa fiu crezut curat și gand și trupul cast,
Ma daruind complet, oricat mi-e de nefast.
Adorm pe pat de cuie și vorbe, le inghit foc,
Stau straja ziua toata, cu ochi țintiți pe-un loc,
Ma calcand in picioare, oricine vrea spectacol;
Ca ranile nu dor și așa mi-e scris de-oracol.
Sunt pe un crucifix, cu cap in jos, minți gol
Și am piron sageți, de amor fara de rol,
Sa joc macar un act din drama scrisa rau,
Ca m-ai uitat zvarlit, o vechitura, nou.
Mi-am ars și maini, picioare, sa nu mai am aripe
Cu nerv, uitand ca doare, de-ar vrea sa infiripe
Un elf dintr-o speranța, cenușa fin purtata
Și aștept cuțit sa pice in inima-mi pe o roata,
Sa-mi merit eu greșeala, de arunci la ochi legata!
11.05.2013
|