de Daniel Aurelian Radulescu
Viața e o autostrada cu multe miliarde de benzi pe care se intra cu echipament furnizat
și se ruleaza intre puncte de control, cu plata pentru privilegiul participarii,
iar din loc in loc, fara niciun criteriu de timp sau viteza, se iese, cel mai adesea neavizat
și cu șanse nule de revenire; la fel cum saltul cu parașuta e ireversibil din momentul aterizarii!
Odata destinația atinsa, se elibereaza culoarul pentru un nou carauș
investit cu reluarea experienței in stil absolut personal, pentr-o inscriere in ceva dur
de piatra sau metal, sau lemn, ca semnele de circulație adunate elogiatic de-un fluierat de arcuș
in niște parcuri de staționare pe termene nedefinite, cu iluminari la lumanare și mirosul de pur.
In timp ce pe sensul opus, total invizibil, doar o banuiala bizara, dogmatica c-ar fi contrasens,
mai curand e o pista de zbor, doar c-un fum de la scrumul din arderi finite, nevazutul de mens.
Și șoseaua se-ntinde epocalic; o ștafeta ce n-are jalon de predare caci nu-i nicio cursa, caștig,
e ruloul de smoala intarita ce se are ea insași și așteapta bataia de pas, de elan
de la altul și altul ce-ncearca sa zboare desprins dintr-un bulgar -profan inceput in covrig-
și se-ntinde in lat și in lung fara a ști ca nu-i loc de mai mult, ca-n final smoala ii e și tavan.
26.02.2012
|