de Daniel Aurelian Radulescu
Ma exprim greu ca-s doar un inceput de om
Și incerc sa ma prezint, ca-s neștiut de-o lume,
De voi ce nu m-ați vrut sa cresc cum creșteți pom;
Macar atat, nu doar un epitaf și-un nume.
Sunt mic și blond, balai cum soarele de-o vara
-Ce n-am avut mai multe, mi s-au oprit la patru-
Și n-am știut, neșcolit, ca dulce zi e amara,
Iar rau e pretutindeni, nu doar la film, la teatru.
Oricum nu pot vorbi, ca nu mai am nici cap
Și-s plin doar suflet pur, caci carne-s doar tocata
Pe oase scrijelite de dinți, ca-n guri nu-ncap
La haita ce-nfruntam, eu singur și ea roata.
De lacrimi nici atat nu mai imi aduc aminte,
Doar cand sugeam, se pare -și chiar nu-i mult de-atunci-
Caci m-au crescut de mic, neștiind ca lumea minte,
Spunandu-mi doar sa rad, cu lacrimi de-alea dulci.
Ma uit in jos la voi din sufletul meu mic
Cum sunteți imaturi și va deplang pe toți
Caci pacalind cu parcuri, orașe, vis un pic,
Mi-ați lasat trupu-n jungla și-un viitor de hoți.
Mi s-au spus sus aici ce nu știam sa spun,
De catre cineva ce-și zice ca-i arhanghel
Cuvinte dificile de pronunțat; ca-s bun
Și ca-s primit pe-o cruce, eu, Ionuț Cosmin Anghel!
PS
Pentru Ionuț, mușcat pana la moarte de nepasare pe 2 septembrie 2013!
04.09.2013
|