de Daniel Aurelian Radulescu
Aștept din cand in cand cate-un semnal
De la cei morți; parc-ar fi fost o gluma,
Un simplu joc de-ascunselea fatal,
Cum scrisul nou, dupa ce-l șters cu guma!?
Am sentimentu-acut dorul s-ascult;
Un dulce glas, un sfat sau o parere
Ce-am lipsa atat de des, atat de mult
Și-ating cu mana, c-ochi deschiși de vrere.
Imi plimb imagini scurte, atat de clare,
Le așteptand mirat de neraspuns,
De neatins aieve; scump ce-apare
Nenatural cand ne vorbeam, ne-am ținut strans!
Nu poate fi doar gand ce-am pe retina,
Ce-am dus pe fir la scoarța-n canioane
Și-ar trebui sa il am nou ca pe-o rutina
Ce-o ascut de lemn pana la negru, cum creioane
Ma fac ca uit ca-ncepe rau sa doara
Și inima mi-o simt cum galopand
Cu capu-n cerc, cum strang o doaga in sfoara
Și aștept doar un noroc tot stand la rand, la rand
09.02.2012
|