de Daniel Aurelian Radulescu
Atat hazard de neștiut ne este-n Univers
Ca un fir de frica-mi trece mijloc de coloana
Tot ma gandind c-alerg pe-o bula-n goana
Și poate derapa din ronduri, fara de revers.
Ma-ncearca sentimentul ca-i mult ger
In bolta neagra de-un senin de stele
Și știu ca-i frig de azot tot vidul dintre ele
Unde m-aș putea pierde dur, casant precum un fier.
De-un timp leg moartea-realul langa simbol
Și nu ma-nșel c-am tot atins plecații dragi,
Cum știu ce e durerea-n tample, in maini, nadragi
Și poate-am și-nghețat chiar de n-am fost la pol!?
Ma rog, nu pentru mine, spațiului sa țina
In neschimbare, insa știu ca-i doar dorința
Și infinitul n-are reguli, nicio preferința
Ca tot din accident suntem si noi! Deci n-are nicio vina!
08.02.2012
|