de goeteri
N-am sa știu, de vreodata ai dat lacrima in gand-
la amintire din vremi, de altadata- nici cand.
De-ai luat timp, sa-ți revezi, inceput de copil
cu zulufii in vant, stand desculț, c-un mobil
cu roți de lemn, luat cadou, de parinți of, saraci;
ce-au lasat de la ei, sa-și ia grane-n desagi
Ce-ți privesc, cu mult drag, turuitu-ți din gura-
cum motorul- prin colbul, numit batatura.
Iși iau timp pentru tine- devenitul lor cult-
ca sa-i bucuri de bine; cel pierdut, de demult.
Fericiți, ne avuții, de pe ulița in sat
ce-au casuța-n paianta și servici pe la stat.
Film, apoi se derula. Oh la școala te duci,
imbracat cu tot nou, și-n pantofi, nu papuci
sa fii in rand, cu ceilalți, tu, speranța de maine;
sa-i intreci, ce n-au fost, niciodata. Sa ai paine
ușoara, doar ție-ți, caci de ei, nu-s nevoi;
vor trai doar din vis, pana-n lumea de-apoi.
De al lor gand, sa n-ai griji. Vor, sa fii fericit,
sanatos, cu bani mulți și cu faima vestit.
Doar sa uiți de- amintiri- ca n-ai bani, ca sa pierzi-
vorbe lor, sa trimiți, sau sa vii, ca sa-i vezi !
Stau, in seara, intinși, pe sofa, facut pat;
mobila ce-ai trimis, din restantul schimbat
Și cu lacrimi in ochi și sclipiri de visare,
se tot uita, la poze- de ești mic, sau ești mare-
in odaia, cu cruce și cu candela, arzand
și cu poza-ți icoana, in locul, de sfant.
In cel timp, ce tu stai, și-n oraș de lumini,
La nou fiu, cu prietenipaharul inchini.
09.04.2010
|