de Daniel Aurelian Radulescu
Un clipocit de galagie
Sta-nfipt pe-un cablu de curent
In frac cu pana-n furculița;
Roșu-grena pe sub barbie
Cu glas nestapanit, strident
Și pieptul alb ca o iglița.
E-n cercetare de lacaș
Sub streașina, de-un loc sa-ncuiba,
Tot schimband tonuri muzicale
C-o alta, alt stilat partaș,
Se-oprind dupa ce-n zbor se-mbuiba,
Tot se chemand alert, agale.
In echilibru imperfect,
Cu ciocul ascuțit ca acul
Iși tot ințeapa puf, penaj,
Sub aripioare, in dos, pe piept
Și canta iar, umfland ca sacul
Gușa, ce-i tremura-n tapaj.
Nici numar nu mai știu; de-s zeci,
Sute parlamentari sa decida;
Sa-nceapa un proiect in graba,
De casa, un cauș de veci,
Unde-ar dori, ca-ntr-o firida,
Sa-și puna oua Ce se-ntreaba?
Ca pleaca iar și aștept smerit,
Sper sa revina, sa-i fiu ruda,
Sa stau s-aștept, sa vad cum pliscuri
Cu galben caș casca cerșit
Sa li se-aduca o gaza cruda
Sau apa-n cioc, cu atatea riscuri
Sa-i vad pe pui, cu puf ce pierd,
Cum zbor invața și se-aduna
In toamna, in stol pe fir in strada,
Sa plece aiurea Sa-i dezmierd
Cu ochii doar Sub clar de luna
Sa am cuib gol langa zapada!
Ce framantare neincetata
E iar și iar, an dupa an
Fara relaș; iubita, mama,
Cand gigolo, frugal de tata
Și așa-s și eu, un cetațean
Traind la fel, aceeași drama
29.04.2012
|