de goeteri
Se-nalța chipul ce-mi atinge buze
Intr-un sarut sa ma divinizeze
Pe mine-un neștiut, cerandu-mi scuze
De o mulțime de pacate -in mintea-mi- treze.
Și stau urcat in estul de odaie
Cu flacara de ceara-n maini prelungi,
Tot așteptand in prosternare inima sa-ndoaie
Vis ce nu știe iertare nici daca plangi, plangi.
Ma port intr-un breloc trimis in chip
Transfigurat dintr-un ceva imaginar
De tragic, de sanctificat ca un Oedip
Și umplu o lume cruciata in altar.
Ma scrijelesc in piatra, in lemn, pe panza,
Sa fiu reconoscibil, sa fiu seaman,
C-altfel nici rugile n-ar ajuta sa vanza
Nespuse spovedanii catre-un spirit geaman.
Sunt pus sa umplu golul de perfid
Ma coborand din negrul fara tonuri
La toate sectele ce se manjesc pe zid
Sa-nveseleasca multitudine de Domnuri.
Ma tot intreb cum pot la infinit sa sorb
Atatea vini șoptite-n buze fade;
S-ascunda vinovate falsul morb
Crezand ca liturghii se-ascult cum serenade.
Sunt un tapet de cer in trei dimensiuni
Inchipuindu-mi ca pot fi oprit din goana
De pedepsiri, creand deșertaciuni
Doar ca sunt prins mimandu-ma, o icoana.
27.03.2011
|