de Daniel Aurelian Radulescu
e scaunul, in intuneric,
cu un umar gol
și plinu-i s-a golit
de-o facla mistuinda-n trecere,
cum timpul fara intoarcere,
odata incantator, feeric
cand dispare actorul, diva de pe rol
și lasa totul un deșert, in pieptul celui ramas pustiit
cu ochii-n pacla de-o penumbra
scanteia nu mai este, ea ce-aprindea focul
și s-ar renaște -ce se-ncearca sa ramana veșnic sumbra-
cand o lumina vie apare, stralucind sa-și reia locul
halou, ce-i scaunul șezand intr-un incant, imaginație,
ca intr-o prostrație.
12.03.2013
|