de Daniel Aurelian Radulescu
sunt condamnat
sa dispar intr-o zi, in noapte,
de pe pamant, de pe lume
și n-am cum sa ma scap,
sa sar in levitație,
departe
supus la gravitație,
o lege ce nu știu sa o fi votat
anume
și-i loc imens unde sa-ncap,
cu suflet și cu trup
nu pot sa fug, erup,
ca am un uriaș balon de-atatea ganduri,
adunate heliu
sub un craniu distorsionat
in coduri, impraștiate-n rauri curgatoare,
prunduri,
prin multe, multe țari, un al meu imperiu,
umblat in lung și-n lat
printre idei fermecatoare
in chipuri de femei
ce-și vand de zi cu zi
din trup
sa fabrice o experiența
in mulți ca mine, puradei,
-eufemistic la copii-
ce tot ma ingroapa, mort neevident,
ma ingreunand milenii de impediment,
sa pot de-aicea sa ma rup,
sa fiu doar existența
19.09.2012
|