de goeteri
O minge de oinist purtam,
De roșu vanat, striuri albe.
Cu ea decidem, de cantam
Și facem bile negre albe.
Se umfla și se lasa moale,
Ca s-o simțim, ca o avem.
Pornește singura și moare;
Cheie nu-i dam, caci nu putem.
Ea, iți face rozul din obraji,
Culori de iris, le picteaza
Ne frange-n dragoste, spre dragi;
Far' sa se vaite nu ofteaza.
Alearga, zile, ani, cu tine,
Sa nu te lase, fara sange.
Caștiga cupe ! Pierzi revine !
Chiar de-ai pierdut, ea, nu se plange.
Ne da semnal de neputința,
Cand ai uitat s-o iei in seama.
Ține la tine Și ea-i ființa !
Ți-e partener, pana la drama.
Cu ea, ne alegem ce ne place,
Frumosul, bunul, sau destinul.
Impunsaturi de simț ne face;
Caci, ea decide, ce-i sublimul.
Se lasa greu La neplacut
Se strange! Daca ii e frica
Se-avanta in ropot de batut;
Doar sfat iți da, nimic nu strica.
Nici mari pretenții nu invoca;
Sa ții la ea, așa cum ține.
Caci e din suflet, nu e roca;
De tu-i vrei rau, ea iți vrea bine.
Se zbate singura in piept,
Lumina n-are, voce nu
In dezvoltare e expert;
Dintr-un nimic, te-a facut tu.
Țintit ai fost ? Ea, ți-a spus, da !
Caci doar ea știe ce se cade
Ai luat-o gaj. Nu se putea
Sa te inșeli cu serenade.
Te lasa, daca vrei s-o schimbi,
Cum o soție, ce-ai iubit.
In piept, pe alta poți sa plimbi;
Tu-al ei ramai, la nesfarșit.
Și e fragila, și e dura.
Chiar de o pui, in bloc de gheața,
Te rasplatește cu caldura;
Ți-e singurul, bilet de viața.
31.05.2010
|