de Daniel Aurelian Radulescu
Orfan, nici el nu știe de-a avut vreun tata,
ca nu-i trecut pe niciun buletin, o carte de identitate.
Nici maica-sa nu știe, crede, cine-a fost odata,
ca l-a uitat și ea, l-a parasit; i-a spus-o cu sinceritate!
Nu știe nici precis traseul; parca, ar fi fost adoptat
un timp, dar s-au debarasat, din nou, predat la școala speciala
și culmea nu crede defel; n-ar fi nicicum alienat, handicapat,
ca-i bine plin de el, știe de toate, -doar mintea-i deseori o goala,
a meșterit ceva intuitiv- nu vrea decat sa supraviețuiasca
și din cotloane scoate ce lui ii poate fi, sieși, un avantaj,
chiar daca minte, pacalește trage mult, din greu, ca sa traiasca
și nu-i fidel; sa lase balta poate fura, cate-un pic, e-un "homo aliaj"!
E stors de mulți, de vlaga, bun la toate; pe tractor, pe campuri,
sluga hainului de preot un bun pentru orice, rasplatit, hm, arar,
cu mainile tot innegrite, groase, tavalit prin gloduri, smarcuri
și dinții și-a pierdut de nespalați poate genetic nici nu i-a avut pe inventar!?
Un razvratit -probabil in el rau, sau mistuit incet de soarta-
mai ieri un june, fara a ști cum trece timp, se scurge;
este-n doi poli acum și tot, tot, aruncat din poarta-n poarta,
chiar daca lumea e acum noua! E tot Ion și nu se plange
Cum iaz, ce nu va ști nicicand ca urnește piatra grea a morii doar se curge, curge, curge, curge!
11.02.2013
|