de goeteri
Cu fiecare clipa e-n tot, cotidian
lipit intr-un decor, cu acțibild se confundand,
simțit carne din spațiu, intreg intr-o cutuma
uitata cum n-ar fi, ca timp fara liman
ce-l doar percepem, este nesimțit ca-i trecand;
doar il contand avut, farama cu farama.
E-ascultator ce umple, ce-ar fi gol de n-ar fi,
insesizabil daca-i, cum n-ar fi daca nu-i,
plamadind veșnic lucruri ce credem de la sine
uitate-n timp de cand, nici chip nu i-am zari
De cat de grava-i lipsa, nici gandul nu ți-l pui;
de-i umbra de-ndoiala de-un final care vine?!
Se casca vid, tacere, un straniu de speranța,
chiar de știam cu toții ca-s veșnic dispariții
sau transformari, iluzii de alienat dureri
repetitiv, in zile, nopți, luni, dand tot creanța,
cerșind prin rugaciune, ca sfinte repartiții
in darUn iramplasabil, ce nu mai e de ieri!
28.07.2011
|