de Daniel Aurelian Radulescu
Ma curg, ca-s apa șaizeci la suta,
incepandu-ma din capilare fine, fine,
izvorat
ma pravalesc peste pietroaie,
bolovani
și culmea ei raman,
inconjurați de-o sputa,
ce le-o scuip, raul din mine,
cel urat,
ca doar așa din suferința-mi mi se-nmoaie,
ma spal cu timpul, peste ani,
dintr-un pagan
m-adun, lungit in lacrimi
inspre pleoape stranse,
sa patrund pupile,
s-adap intuneric
-poate o sa rasara conuri
de lumina
din retina-
sa se duca vorbe, zvonuri
ca va fi candva un extaz, impraștiat feeric;
nu se vor mai vinde, viola, copile,
nici mamele, la nașteri, nu vor mai fi moarte, planse
și voi sfarși și eu intr-un ocean de patimi
Picatura poate, ca sa spal din el, lavabilul; tarele datini!
07.03.2013
|