de Daniel Aurelian Radulescu
Ma dor zilele, ce trec peste mine
Apasatoare,
Ma calca cu nopțile prevazute destine
Neființa-mi ma doare!
Ma doare
Timpul, ce l-am dedicat, ca-i al meu,
Il lasand la plecare
Sa-l poarte un altul, sa se imbete de mine, antreu.
Durerea o fi pururi la toți harazita?
Și cum ea dispare?
La atatea frumoase, frumoși, o fi fost o ispita?!
Și lumea o accepta, se pare!
Se uitand, se calcand inveliți dezgoliți, in picioare
06.11.2013
|