de Daniel Aurelian Radulescu
De unde atatea temeri in lumea ce ne-i data,
Facuta dintre noi și pura, desfranata?
Oare de ce-s pedepse, adesea atat de strambe?
Oare de ce-s o parte, Fortuna și alta, umbre?
Cat suntem de identici, cum oile intr-o turma
Și ascundem mușcatura, omor ce viața curma;
Nu dintre lupi, ori lei, rechini, ori crocodili
Se devoreaza o lume, in vanatori, umili!?!
Inexplicabil, straniu-i defect inteligența,
Ce mijotește rau, la seaman ia potența;
N-asculta penitența, spovediri, partașit
Și varf, cel mai ades, e ambițios smintit!!!
Și evoluții unde-s, de-i inca sacrificiu
Asumat kamikaze, sau doar impus, supliciu?
Și specii criminale, tot par și fara minți,
Au reguli neschimbate, le respectand cuminți!?
Și om, suprem de creier, se auto-depașește
Schimbandu-și norme zilnic, ce exclusivist priește
Și uita ca nici roata de el nu-i inventata;
Etern e harazita, sa fie lumii data!
La sensul greșit, unic, sa fie reparare
Și n-ar fi prea tarziu sa reflectam; de oare
Va fi candva o zi, de judecați pe fond?!?
Cum ne-am promis prin carți, tot noi Un mapamond!?!
23.08.2012
|