de Daniel Aurelian Radulescu
Am sufletul imbracat cu iedera timpului;
Nu ma mai vad dintr-atata verdeața
Ce se ține de mine fara trecerea anotimpului
Sa-mi pastreze o fațada de nou, de dulceața.
Imi deschid din oblonu-n fereastra de-oglinzi
Și ma uit sa patrund luciul sticlei de-argint
Cum cometa trecanda vrei cu mintea s-o prinzi,
S-oprești din distrugerea-i, de-alergat se pierind.
In colțul privirii-mi zaresc chip tot la fel
Ce-l transpun peste praf ce din mine-am desprins
Și in rama l-așez, fostul eu adorat baiețel
Se topind in obrajii de-ado' cu iubirea aprins.
Privesc holograma ce-mi vine prostește s-o plang
Și-am caldura inca din sticla ce raza-mi trimite;
Mi-ating fața cu mana și-n inima simt ca ma strang
Un amar de amintiri, tot mai grele, tot mai multe primite.
Doar iedera casei e la fel, doar de verde-i mai deasa
Și urca pe mine, ma mangaie, m-atinge pe piele
Și-ncet, incet crește, se strange, de drag nu ma lasa
E picul din suflet prelinsu-n afara, ma pazește de rele!
01.02.2012
|