de Daniel Aurelian Radulescu
Mi-e foame de tine cum macul din lan,
Ce-și trage culoarea din verdele crud,
Sa sparga din soare, din galbenul ud
Și-n sange petala sa-mi mangaie alean.
Mi-e sete sa sorb spuma crestelor valuri,
Ce-mi bat, pustiind corp, farama-n nisipuri,
Golindu-ma-n nud, de nu-ți simt printre picuri,
Din aburul cald, netezindu-mi din maluri.
Mi-e izul tau fin in narine, rupestre
Culori nestemate, pictand chip ce ai.
Te inspir nesfarșit, ca te-aș pierde, alai
Din tu, numai tu, șir de zane pedestre.
Mi-e vazul paclit de așteptarea orbinda
Privind amintiri, ce mi-au ars cristaline
Din luciul de perla al pielii de tine
Sunt doar o retina de argintu-ți oglinda.
03.03.2013
|