de Daniel Aurelian Radulescu
Moartea se-mbraca-n alb ca o mireasa
Și-i toata din zapada-n fulgi, geroasa
Iși aducand din trenele-i troiene
Intinse dinspre dealuri pe poiene
Viforind drumurile in sulițe arzande
Taind in pilea intarita strii nesangerande,
Racind metal atins in lipici dureros
Cu junghi lemnos, parezic, infipt pana la os
Și tremur brusc, spasmodic ce suflu il incleșteaza
Pe gat, in diafragma, pe piept il agreseaza
Obrajii-mbujorand in gri, gene plapande
Le franjurand dantele sticloase, ințepande.
Și cum nu-i interes cuiva sa se ingrijeasca
Sa așterna cale sigur, nu moartea sa o nasca,
Ea, in loc de coasa ține ciot alungit de sticla
Topita pe asfaltul din negrul alb de țipla
Și-a intins și-azi nesimțirea o pururi nesfarșita
Pe ruta in camp zdrobind o tabla velurita
Cu bieți ca noi lasați la voia intamplarii
Crezand in siguranța, in vis intins rabdarii
Și duși au fost pe veci așa-zișii "importanții,
Scopul suprem de bine S-au pierdut doar votanții!?
Morala nu-i, ca n-o au aleșii "dirijeanții"
Ce banii impart, servicii "Stat" (stand), executanții
Și-i pierdere e drept, pe-alocuri pe-o centura
Fara macar de sare, ce-o țin un bun de gura!
28.01.2012
|