de Daniel Aurelian Radulescu
Parc-am mai scris și n-am niciun raspuns
De ce ca-n alte arte nu-i naiv și-n poezie;
Macar sa știu și eu ca poate m-am ajuns
Și-am cel puțin, infant, un pic de fantezie.
Și pe buna dreptate ca-s numai un incepator
Da-s tot mereu in critici; agramat și ametaforic,
Un limitat de-autonedidact, pur-simplu un amator
Ramas din timp uitat, copil tampit, eternu-mi euforic.
Oricum tot mi s-a spus mereu așa; "n-ai v" (adica vana)
Inseamna ca așa ar fi, nu voi gusta nicicand "v" de victorie;
Nu voi putea intr-o zi s-o strig și eu și nici s-o am de-o arvuna
Sa mi se dea și mie cat de cat un bob de la recolta dintr-o "Glorie".
Deci ce s-o mai lungesc, așa cum fac și-acum un tot mai lung de vers
Caci n-am nici pensula pana de foc și nici paleta nu o am plina de culori
Cum nici n-am nici un scrin sau șevalet nu am caci s-a cracit picand pervers
Și așa sunt blestemat sa mazgalesc culcat pe jos, ma imbatand 'ntr-un strat de flori.
Deci imi propun, credeți-ma și cu motiv,
Sa creez singur nou-curentul de "naiv";
Deci sa fiu primul acceptat macar la el
Așa fara de pana a prostului, fara penel!
Deși sunt sigur ca și așa blamat voi fi
De niște critici deghizați; naivi, sau in copii (nu copii)!
29.01.2012
|