de Daniel Aurelian Radulescu
Ma pregatesc febril, ca maine sa ma nasc,
Ma uit inca o data atent prin imprejur,
Sa țin minte ambient și riscuri ce ma pasc,
Sa iau cu stoicism in calcul, rece, dur
Ca nu pot ști, afara ieșit, de-oi fi iubit
Și daca am sa inot, ca pana acum, in apa
Cine-mi va da de hrana și cum voi fi primit
In ce se spune "lume" și ea din ce se-adapa?
Sarut, drept mulțumire, cordonul vieții mele
Intins de cineva, ce-aud se cheama "mama",
Ce-o simt, m-am dezmierdat in sinea ei, sub piele
Și-aș vrea s-o vad; ca mine-i și pentru ea-i tot drama?
Imi va fi oare iar cu trupu-i calauza,
Va fi o bucurie, sau o fi, ii sunt, teama,
C-am auzit-o ades; s-ar vrea curand lauza
Cu ce-a crescut, in brațe Cat rau i-ar fi, sa geama"?!
Ma zbat nerabdator și știu ca poate doare,
Dar nu, ca dupa icnet gasește timp sa rada
Și vocea groasa, alaturi, i-a adus azi o floare,
Facandu-i juramant ca pentru noi, asuda
Ca s-a jurat, de-acum sa se dedice noua
Și simt m-apasa greu, ca-i rau de tot, aproape
Cand, "dragostea"-i raspunde; sa fie atent, is doi, doua
Și incep rasul ce-l știu, ce-mi tulbura tot, ape
Parca și eu aș rade, c-am invațat cuvantul,
Doar ca-mi rezerv placeri sa le imparțim, cu toții
Și ard de nerabdare sa vad și eu pamantul,
De care aud mereu Sa-mi aflu maine sorții!?
13.02.2015
|