de Daniel Aurelian Radulescu
O zi, in timp, poate aș putea imagina o intalnire,
cu parinți-clone in mers pe strada,
trecand fara a avea vreo cunoștința
ca ne-am cunoaște de pe undeva o alta omenire
in care am fost, intr-o istorie, ne cultivand familie in bravada,
din care-n timp s-a mai pierdut pe drum, precum ceva din cinste, din conștiința.
Vom trece, straniu, ca necunoscuți indiferenți,
amestecați; copii cu nepoți, fara nicio varsta, atemporali,
printre bunici in carucior, cu biberonul plin cu lapte,
un eu carunt, cu toții -intr-o retina, neabsenți,
tot incercand sa plang, neințeles de nimeni- ajunși atat de imorali,
nerecunoscatori se pare ca-s in dincolo, care nu-i, o lume necuvantatoare dusa, ca și eu, uitata pana și-n cuvinte, nemaiștiind nici șoapte!
Neinchipuita, dinaintele și de dupa mine noapte.
10.03.2013
|