de Daniel Aurelian Radulescu
Dac-ar fi, ce-i mizerabil,
Nesimțit, deci inodor,
Ar fi și prostul explicabil
Nevazut așa, ușor!
Dar cum aerul e plin
-Cel ce-i respirat, eter-
De minciuna și venin
Lipsa-i de mult caracter!
E de neințeles fetidul
Manjind maștile spurcate
Cum nu-i observat perfidul
De mulțimile inșelate!
Stau prostit, cu ochi de vita,
Prins pe sticla colorata;
Fruntea in palme, rau, lovita
Și cu gura larg, cascata
Nu mai știu dicționar,
Nici sa-i dau interpretare,
Cand minciuni, nespuse arar,
Sunt strigate-n gura mare
Adevaruri masluite,
In direct, din cotituri,
Imi plesnind roșii sleite
In ochi, verzi cum muraturi.
Se convin, cu toții bocne
De tembeli inoculați,
Ca ocnașii de prin ocne
Nu-s calici, doar dez mațați!?
Și sa n-avem nicio teama,
Ca nu-s lacomi, ne vor bine;
Bunatați, de sare in zeama,
Ne promit ca e pe vine.
Caut, prin cuvinte vechi,
Sinonim la vrut cobie,
Luminand-mi gand zevzechi
De-un parfum de neghiobie.
28.03.2013
|