de Daniel Aurelian Radulescu
Cat de pacat e ca adevarul nu e de sine statator,
Cu deget sa-l arați pe strada, sa ii atingi firul de par,
Sa fie atat de evident cum fara alb negru nu-i gri
Și niciodata tați și mame n-ar naște invers, din copii.
Sau ne autoinșelam, ca noi am inventat minciuna,
Cum fresce antice ingropam in strat de bidinea cu huma
De ce-i frumos, valoare, drept, cinste și harul de onoare
Ca suflet ce le-a pus pe zid, de-atat ascuns dispare, moare.
Este promis necugetat sau pus la cale doar sa-ncante
Cum vechi icoane din tipar se vant sfințite ca sunt sfante
Și apa din butoi de plastic murdara de la maturoi
E sfanta pura de gargara ce-o lume-o crede Un puhoi!
E bunul dat de un nebun pe o avere greu muncita
Din lumea lui de minți surori ce vand prostia iscusita,
Lasand naiv increzator, loial in crezul lui uman
Fara de scut in remușcari se imbolnavind și fara ban.
E dragostea clamata des in lingușiri incantatoare
Spusa la spin, din interes, c-ar fi o roza infloritoare,
Sau violand sentiment pur pus dar in palmele intinse
Și l-aruncand cum avatar de poze false, "self" pretinse.
Uratul searbad viitor spus in cuvinte meșterite
De had ce n-are niciun scrupul de-alte hoții la fel, leite,
Și rau facut nu-i e morala cand singur țel e sa conduca
Ca el și-ai lui sa-și faca plinul chiar lumea toata de-o sa duca.
Nici in religie nu-i sigur ca biblici ii sunt slujitorii
Cand raiu-l vand pe nevazute și vina singura o au norii,
Iar cartea multa adevarata nu mai e semn de ințelepciune
De istețimea n-ai furat-o cu diplome de inșelaciune!
Se pare azi ca-n general e cea mai scumpa slabiciune!?!
01.03.2012
|