de Daniel Aurelian Radulescu
Nu iubesc iarna, de loc frigul ca ne racește intre noi
Și nici zapada n-o iubesc cu albul ei ce pur ne minte
Ca mai curata ar fi, doar o apa multa, multa ca din ploi
Și rauri aburinde ingheața, mințindu-ne c-ar fi fierbinte.
Ne face și copii sa fim, sa ne jucam pe niște scanduri
Sa ne-aruncam nebuni cu trup crezand ca-i moale și e ferma
Iar din intinsurile cuminți se rascolește-n dune randuri,
Sau avalanșe rasuflarea in puf ne e inerție eterna.
Atatea vieți a luat degeaba cu oglinda morții ne imbiind
Și din bucați ne-a luat, din noi, arzandu-ne cu caldu-i ger,
Cum zilele mi-a luat din viața scurtandu-le și nopți marind
Și asasin ma face iarna; in rit sa-mi fac taiș din fier!
Și ce-i mai rau e ca an sfarșește și-i trecere fara de intors,
M-arunca prada la microbi, la viruși, m-umplu de sechele.
Imi face contul anual; "Cate am facut? Cat am fost stors?"
Și m-amagește-odata-n plus cu artificii in loc de stele!?
31.01.2012
|