de Daniel Aurelian Radulescu
Ce-o fi in sufletul padurii cand pierde toamna atatea frunze
Și marea oare ce-o simți cand nu mai poate atinge trupuri?
Orașul cum de nu se plange, cand in vacanțe-i pleaca grupuri?
La cinema cate amoruri deplang albitele de panze?
Și parcurile n-or fi triste cand recele copiii alunga,
Iar raurile de-aia ingheața, ca susur nimeni nu le-asculta?
Cum strada tace necalcata, se strange in sine, plumb de muta?
Doar cimitirul suflet n-are; nimeni nu-i pleaca sta sa planga!
Raman, sa-mi iau asupra tot, ce-mi lasa pe inima o dunga
17.11.2013
|