de Daniel Aurelian Radulescu
ma rog vieții in genunchi
sa-mi scurga pe piept dintre lacrimi, pe trunchi,
din ploaia de timp ce spala vecie,
ma rog in genunchi fericirea sa-nvie.
tot pleaca invieri, departandu-se Paște
din miei, sacrificiu facuți a se naște
chiar rugi de se ingana-n prieri din rarunchi,
de-o lume ce merge prin viața in genunchi.
se strang campuri, pline de grau, in manunchi,
sa scoale din foamea de-o lume, in genunchi
tarand brazde, arate pe chip impietrite,
rigole sapand veșnicii nesfarșite.
ma rog omenirea sa nasca noi prunci
din marile inalte in abis, nori adanci,
cerșind, ei la rand, pe-un covor de genunchi,
ca timp eu n-o s-am, de sortitul de junghi.
16.03.2013
|