de Daniel Aurelian Radulescu
Tanjesc, tanjesc aproape pana la durere
Sa-mi gasesc visatul, rarul, fostul companion
Fara perdea, cu zambet larg, fara fason
Sa ma deschid mimoz mascul, sa-i cer parere.
Pierdut is de-o lume tot mai multa muta,
Ce-și spune doar cuvinte neauzite, goale,
Schimband auz cu indiferența-n veșnice tarcoale,
Sa afle ca-ntr-o doara pe ascuns știrea pierduta.
Cat bine rascolit mi-ar face confesatul
Din amintiri veninde de un prevazut trecut;
Sa nu se-adune cronic, dintr-un recent acut
C-un dialog burlesc, boem, mult așteptatul.
Nici vidul nu mai este sa se umple din plin,
Caci nu mai e intrare, e doar zid de-un refuz
C-un plictisit apatic, cascatul de mofluz
Ca-n sihastria vieții ce ne e pan-destin
23.02.2012
|