de goeteri
Sfarșit de iulie torid,
De un fierbinte clar albastru,
Topind și gand efemerid
In lene sora cu dezastru'.
E scalpul tot intr-o sudoare
Și ape curg pe brațe, ceafa
Nici sub umbrela nu-i racoare,
Nici berea rece, la carafa.
E-un abur fin in atmosfera
Ce-nabușa și-un simplu gest
Și soarele-i imensa sfera
Cum un lingou topit, celest.
Și mers devine o povara;
Se simte tot lipit de piele
Și-n troleibuz, ieșit pe scara
Ciorapii-s umezi, ca obiele.
Aud ades o ironie,
Ce tot la fel gandesc, ascuns;
"Ce-i asta? Nou Sfantu' Ilie?!?
Nici sfinți n-avem? Rau am ajuns!"
Doar ce-am ajuns, sunt in gradina
Și cer devine incet spre gri
Și parca scade-un pic lumina
Și-i și mai cald Nori vineții!
Fara aviz, mercur e bolta
Intr-o valtoare ca asfaltul
Și pasari brusc 's aduse-n volta
Și-un vuiet sumbru scurma-naltul.
Nu-i timp nici de-adapost de hula
Ce-n raget rupe crengi, lovește,
Arunca mese, foc derula
In fulgere Pamant trosnește!
Un rau se scurge in șiroaie
Cu picuri gri pocnind ca piatra
Un zarzar plin deodat' se-ndoaie
Și crapa tot, craca cu craca
E-un urlet surd dezlanțuit;
Printre rafale, tot ar smulge
Și stau in mijloc pironit
De-abia respir, sange nu-mi curge.
Ma chinui frant spre-un adapost
Fragil; 'n genunchi, ca-n heleșteu,
C-un ultim gand; ce mic am rost,
La Curtea Lumii! E, Dumnezeu!!!
20.07.2011
|