de Daniel Aurelian Radulescu
Stau negrul spatelui oglinzii de cristal,
Sa sorb, de-i fir, de rau in chipul alb, oval,
Sa strang insingurat tipar de amintiri
Ce-n zilnic se succed in alta și alte firi.
Sunt smoala argintata cu spate la perete,
Un zid amorf și dur, neințelegand regrete,
Ce atarna in cui pe-o sticla lumina rasfranganda
In priviri de stari diforme, schimbate ziua lunga.
Sunt ca retina, neagra, cu vaz intr-o pupila,
Obscur, fara lacaș, intins sticla fragila,
Un nevazut ce vede orice i se perinda
Te așteptand din nou, spanzurat zid pe-o grinda.
11.05.2013
|