de goeteri
Numai mie sa-mi fie destin
Sa nu pot sa ma inalț peste chin ?
Ce-i blestem ca la gand de festin
Sa nu pot sa ma bucur, sa inchin !
Oh, ce sincer gandesc sa fiu bun.
In abstractul memoriei drum
Ma dezvalui, nu mint nicidecum;
Caut bine sa fac și sa spun.
Rugaciunea o zic din rarunchi
Spre copii, la parinți sau spre unchi,
Din convingere pura de trunchi
Ce ma trag eu; purtatorul de junghi.
Imi iubesc cei prieteni ce-mi sunt
Și copiii exilați pe pamant.
Tac sfios la dușman injurand,
Nu urasc nici satanic de gand.
Sunt plecat spre iubire nespus
Dar timid ma feresc de intrus.
Carapace de om nepatruns
Stau in mine, pandesc in ascuns.
Paradoxul divin ma inspaimanta !
Gand de omor port eu celei ce canta ?
Cand ma inchin, machiavelic de gand
Ma tortura in ateu, injurand.
La cuvinte ce aleg ca sa spun
Sta ascunsul nespus de nebun
Ce-mi transforma bun gandul strabun
In rușini de dorit sa razbun.
Nu-s aiurea; controlu-i perfect
Dar nu știu ce-i destin, ce-i defect ?
Cine imi tulbura gand in infect ?
Cum se poate ? Ma port in "deject" !?
In dorința razbat, reușesc,
Dar n- am timp sa opresc, sa spașesc.
Meditație aș face, o doresc
Și de-s Diavol ? O, doamne platesc.
Poate sunt doar o clona pierdut
De planeta demult din trecut,
Cu mesaj odios nevazut
De la spirit astral disparut.
De-i așa sa devin amuleta !
Vreau sa joc, sa pierd tot la ruleta.
Singuratic, sarac, ma delecta
Doar sa pier; salvator de planeta.
30.03.2010
|