de Daniel Aurelian Radulescu
Simbol, este omagiul de laic, rugaciune
Nespusa tare, in gand o suava recitare
D-esențe, scoase din deliricul taciune;
Elixir de-ars mocnit, inhalat rasuflare.
Iar ecou e, sau nu, caci osul taciunit
E doar orbite goale și-n ele, inauntrul
De craniu, nu mai e, minunea, ce-a spașit,
Sau sens a dat la tot Bun bulgare, ca untul!
Catre ce sa-și indrepte, oare, atunci piosul
Privirea, lupa-n prisme de stele; 'nspre un fuior
Ce-n lornion iși intoarce fumul, inspre josul
De un periscop, facut dintr-un femur ușor
Dezmaduvit, ramas un labirint calcaric
In șold, rotund de atatea, atatea mangaieri?
Oare nu-i un pacat, c-atatea frumuseți, barbaric
Au sfarșit; la fel cum tot ce-i azi, maine va fi un ieri?!
Iar ieri, ce-i azi de-un maine și alaltaieri e-un azi
Și tot ce-a fost, de-acum, e-un maine-n viitor,
Cum oasele ce-ți sunt, coloane sa nu cazi?!
Omagiu-i mana pe umar, la fostul drag, cu dor!?
25.06.2012
|