de Daniel Aurelian Radulescu
E plin pamantul de legende vii,
cu eroi ce basme fac, in amor, lor, copii
și se perinda-n labirinte intretainde,
se atingand, sau se-alergand de-a prinde
se duc manați de vantul existenței
pe ațe-ntinse de paianjenul demenței,
lipita-n corzile matasei pentru salt
din pante-n prabușiri, sau de asalt.
Se scriu imagini, miliarde pe secunda,
de tort cu moț taiat, coroane-n funda,
cu lumanari de ani, sau mariaje
eterne, cat or fi de triste derapaje
de minți schimonosite, cenușii
in profund, cu scoarțe rupte, sangerii
și inimi in stop cadru de albume
pline de antum, reconvertindu-se postume
Povești, balade orale și nespuse,
ce nu se scriu pacat, de vremi, ce apuse
vor ingropa cuvinte-n zbor, manunchiuri
cu tot, cu emisfere visatoare, trunchiuri
Dar spusele, ma-ntreb, de se ingroapa aieve,
sau calatoare-s nesfarșit, in ploaie-s seve
și curg, din cand in cand baloane de cuvinte,
barfind pamantul intr-o aducere aminte?!?
Și cate opere n-or fi, nescrise, cate Sfinte?!
17.06.2012
|